Trebuie neaparat sa scriu ceva ca altfel uit. Pe moment nici nu stiam daca sa rad sau sa ma incrunt, dar acum povestesc intamplarea fiecarei persoane care ma intreaba ce mai face Maria si de fiecare data starnesc hohote de ras.

Acum cateva zile Maria l-a invitat la noi acasa pe David, prietenul ei dintotdeauna, ca sa se joace impreuna. Ei tocmai ce venisera de la gradi, asa ca mai intai i-am schimbat de haine (deci stiam foarte bine ce si cum au pe ei) si i-am dus in camera Mariei. Cand am vrut sa ies pe usa, David foarte serios m-a rugat sa inchid usa. Acum, daca baiatul m-a rugat asa frumos sa inchid usa, ce puteam sa fac? Am inchis usa camerei in urma mea si am plecat.

Au urmat aproximativ zece minute de liniste perfecta (in acest timp eu le faceam paste in bucatarie), dupa care au iesit amandoi din camera. Cand ma uit mai atent David avea pantalonii pe dos.

“Maria, ce-ati facut in camera ta?

Mami, ne-am jucat de-a doctorul!

!?!?!?”

Cam atat am reusit sa scot de la Maria atunci, iar de la David nici macar atat.

In seara asta am luat-o din nou la intrebari si mi-a marturisit cu o inocenta fantastica ca amandoi si-au dat jos pantalonii si chilotii.  Am ramas fara cuvinte. Nici n-am stiut ce si cum sa-i raspund atunci cand Maria m-a intrebat la fel de inocent de ce nu trebuie sa se dezbrace si sa se joace in acest fel cu David. Nu mi-am imaginat niciodata ca un copil de nici cinci ani poate face asa ceva, mai ales ca ea nici macar nu intelege ce face. Sau poate asa cred eu ca nu intelege, pentru ca prima data mi-a spus ca e rusine si ca nu vrea sa-mi povesteasca.

Mi-a mai povestit ca dupa ce au terminat cu doctorul au inceput sa se joace de-a mama si de-a tata. Cand mai aveam putin si lesinam mi-a spus senina ca David pleca la serviciu si ea ramanea acasa sa faca curatenie. M-am mai linistit putin. Se pare ca joaca de-a doctorul este mai periculoasa.

Cand ma gandesc ca eu le-am inchis si usa la camera ca deh, sa se joace copiii in liniste. Am crezut ca-i deranjeaza zgomotul televizorului din camera alaturata. Rata pe varza ce sunt!

Cand am primit comanda ferma de la Maria de a-i face ceva dulce ca sa-si serveasca prietenii de la gradi, prima data m-am dus cu gandul la fursecuri. Si ce reteta sa fac cat mai repede si mai usor decat fursecurile din aluat de cornulete fragede.

Jumatate din aluatul de fursecuri l-am amestecat cu cateva linguri de cacao si cealalta jumatate am lasat-o simpla. Am modelat fursecurile, dupa care pe cele deschise la culoare le-am inviorat cu o bucatica de rahat, iar pe cele maronii le-am decorat cu migdale maruntite.

Asa arata dupa ce s-au copt.

Le-am pudrat cu zahar pentru a avea un aspect cat mai placut, iar copiilor le-au placut tare mult.

Bunica Foica i-a cumparat role de ziua ei si a fost in culmea fericirii. Prima zi in care le-a incaltat ne-a cam intins nervii la maxim, insa incantarea i-a mai diparut cand a vazut ca trebuie sa mai si depuna niste efort (nu doar sa astepte sa o ajutam noi). Poate ca vara viitoare reuseste sa-si tina echilibrul mai bine si nu-si mai face fundul franjuri.

Prin August am dus-o pe Maria zece zile la munte, iar in Septembrie am reusit sa mai ajungem inca cinci zile. Este tare fericita cand ajunge la munte, de parca a fost nascuta acolo nu langa mare. Asta este leaganul facut de tati special pentru Maria. Tot anul ii duce dorul leganusului ei.

Nu putea sa lipseasca din peisaj capita cu fan. Am gasit una numa’ buna pentru Maria, ca doar suntem mari iubitori de capite.

A fost primul an cand Maria a dormit afara in leagan. I-a placut asa de mult ca a experimentat de mai multe ori treaba asta cu dormitul in aer liber.

Maria a crescut si s-a facut tare frumoasa (spuse mama cioara).

Aici se poate vedea ca este o adevarata domnisoara cu rochita cu bretele si ochelari de soare. O adevarata aparitie.

Brasovul este orasul nostru de suflet si o poza in Piata Sfatului nu putea sa lipseasca.

Masinile ciudate nu puteau sa lipseasca din peisaj.

Mi s-a parut atat de haioasa in pozele astea ca a trebuit sa le pun.

Vara asta am facut prima drumetie cu ea pe munte. Am urcat cativa kilometri pana intr-o vale superba. Drumul a durat cam o ora si a fost in panta usoara pe un drum in serpentine. Am facut si cateva opriri ca sa se odihneasca.

In sfarsit am ajuns! Sigur asta era in capsorul ei.

Valea aceasta este superba. In fundal se vad muntii Piatra Craiului.

Intr-una din zile ne-a vizitat si o omida, iar Maria a admirat-o indelung, caci i se par interesante omizile de cand ii tot citesc Omida mancacioasa (una din cartile ei preferate).

Dupa ce ne-am intors de la munte a inceput gradinita, care ne-a cam dat tot programul peste cap. In prima zi de gradi am fost anuntati ca programul Mariei va fi dupa-amiaza, adica masa si somnul ei de pranz aveau sa dispara. S-a obisnuit extrem de greu cu noile reguli. In primele zile venea asa de obosita ca se ducea singura si se culca cand ajungea acasa de la gradi. Partea proasta era ca se trezea pe la noua seara si nu mai puteam sa o culc din nou pana pe la 12 noaptea. Ce mai, i s-a schimbat radical programul si nu a fost deloc usor pentru un copil de patru ani sa renunte la somnul de pranz.

Pe de alta parte m-a deranjat foarte mult ca a trebuit sa aflu despre aceasta schimbare de situatie in prima zi de gradinita. Adica toata vara n-au avut timp sa ne anunte si au lasat-o pe 15 septembrie. Dar, traim in Romania si nu mai e nevoie sa spun altceva. Nu as fi putut sa renunt oricum la educatoarea Mariei, care este o femeie extraordinara. Maria o iubeste mult si n-as fi putut sa o despart de aceasta femeie minunata si de prietenele ei de la gradi.

De cand a inceput gradinita si pana acum am tinut-o numai in tuse, muci, pauza o saptamana dupa care iar febra, muci, tuse cu pauza de rigoare. Acum va lua vacanta si de abia ne descotorosim de inca o tura de muci verzi si tuse (cand seaca cand productiva). Singura satisfactie (daca pot sa spun asa) in tot episodul asta cu imbolnavirile este faptul ca de fiecare data am reusit sa o fac bine cu ajutorul homeopatelor si de cateva luni de zile aproape ca nu a mai luat nici un medicament alopat. Sa vedem cat ne tine minunea.

Zilele astea trebuie sa pun poze de la serbare. Maria a fost un fulgulet superb.

…dupa Tudorica, prietenul ei de la gradinita.

“Maria, tu dansezi la gradinita?

Da, mami, cu Tudorica!

Maria, ai multi prieteni la gradinita?

Nu, mami, doar pe Tudorica si pe Melisa.”

A vrut neaparat sa-i fac poza cu Vasilica, calutul ei preferat. A trecut un an de cand il are, dar nu s-a saturat sa se joace cu el. Este mereu tesalat la zi si i se dau sa manance tot felul de mancaruri imaginare. Nu pot sa uit nici acum ziua in care mi-am trecut peria prin par si am scos-o plina de smocuri. Prima reactie a fost de groaza. Am tras o sperietura cumplita in secundele care au trecut pana mi-am dat eu seama ca nu era parul meu, ci al lui Vasilica. De atunci am dotat-o pe Maria cu o perie speciala pentru Vasilica.

Maria: Mami, ce vrei sa desenez?

Mami: As vrea un puisor.

Maria: Ia uite mami, a iesit o masinuta!

Mami: ?!

Trebuie sa recunosc ca acest iepure este mai frumos decat oricare dintre iepurii pe care i-am desenat eu vreodata.

Masinuta are foarte multe roti si foarte multi pasageri.

Cu cata mandrie isi tinea Maria caietelul cu desene.

Nu stiu daca eu as fi reusit sa desenez ceva care sa semene cu o fetita atunci cand aveam trei ani. Eu una sunt impresionata de desenele ei si imi pare rau ca la gradinita nu este incurajata mai mult sa creeze si mai putin sa coloreze desene de prin carti de colorat.

Bineinteles ca am ajuns mult prea devreme si ne-am odihnit pe o banca, moment numa’ bun pentru tati sa-si imortalizeze fetele.

Am avut timp sa ne dam si in leagan.

In fata gradinitei trupa noastra a capatat forte noi. Bunicu Petrica si bunica Mioara au vrut neaparat sa participe la prima zi de gradinita a Mariei. Eram acum cinci adulti si un prichindel.

La un moment dat doamnele educatoare au iesit afara si ne-am strans cu mic cu mare in jurul lor. Maria nu mai putea de nerabdare sa intre acolo unde vazuse ea ca sunt multe jucarii.

Tati era cameraman sef si acum imi dau seama ca pe el nu l-a filmat nimeni.

Dupa strigarea listei am intrat cu totii in gradinita. Chiar eram nerabdatoare sa vad cum au aranjat doamnele camerele. Ma tot uitam la Maria si nu-mi venea sa cred ca am o fata asa de mare. Statea ca o domnisoara la masuta si imi venea sa o mananc de scumpa ce era.

A luat o jucarie si deja nu mai era atenta la nimic din jurul ei

Pot sa spun ca pana acum prima zi a fost cea mai reusita. A doua zi educatoarea ne-a spus ca a plans si ca nu a vrut sa manance nimic, dar sa nu ne facem griji. Eu chiar am intrebat-o ce facea cand ceilalti copii mancau la masuta. Raspunsul m-a luat prin surprindere: “Eu stateam la alta masa si plangeam dupa tine”. Este destul de greu sa stau la serviciu si sa ma gandesc ca poate in acel moment ea plange dupa mine, dar asta-i viata. Maine e o noua zi de gradi.