articole | comentarii
13Mar

Spalatul pe dinti-De la ce varsta?

0 Comentarii

Spalatul pe dinti

Cand incepem sa spalam copilul pe dinti? Imediat dupa aparitia primului dinte. Stiu ca este dificil sa ii explici copilului ca trebuie sa tina gura deschisa in timp ce noi ii periem dintii, dar daca nu luam nici o masura bacteriile vor forma un strat de tartru pe smaltul dintilor si dupa cateva luni fara periaj pot apare primele carii.

Cand Maria, fetita mea, era mai mica reuseam sa o spal eu pe dinti. Acum, are aproape 1 an si 8 luni si vrea sa le faca pe toate singura. Asa ca nu ma mai lasa sa o spal eu si acum trebuie sa ma uit la ea cum nu face altceva decat sa suga apa si pasta de dinti de pe periuta. Dupa 5-10 minute de joaca reusesc sa o pacalesc, dandu-i sa tina in mana periutele noastre, si astfel imi da periuta ei si ma lasa sa ii perii dintii de cateva ori.

Trebuie sa avem grija si cu cantitatea de pasta pe care o punem pe periuta de dinti. La inceput cat un capat de chibrit, apoi cat un bob de mazare si de abia cand copilul invata sa nu mai inghita pasta de dinti putem acoperi toata peria cu pasta. Si pasta trebuie sa fie speciala pentru copii si nu din cea pentru adulti.

Periuta de dinti trebuie aleasa dupa varsta copilului. Este bine sa fie de consistenta medie sau moale si neaparat din plastic, cu capetele rotunjite pentru a evita accidentele. Peria electrica este o atractie pentru copii pentru ca sunt atrasi de bazaitul ei si de abia asteapta sa se spele pe dinti.

Spalatul pe dinti este obligatoriu de doua ori pe zi: seara, la culcare si dimineata, inainte de micul dejun. Important este sa-i cream copilului obisnuinta spalatului pe dinti. Trebuie sa devina un ritual, cum este si spalatul pe corp, mancatul sau somnul. Cu timpul, trebuie sa ii explicam copilului de ce este important sa nu mai manance dupa ce s-a spalat pe dinti si de ce anumite alimente sunt bune pentru dinti (legumele, fructele crude), in timp ce altele sunt daunatoare (bomboanele, zaharul).



Joi, Martie 13th, 2008 la 3:31 pm si este adaugat la Despre nastere si copil. Poti urmari raspunsuri la acest articol prin RSS 2.0 feed. Poti lasa un comentariu, sau trackback de la propriul site.

Leave a Reply