articole | comentarii
10Dec

Mi se intampla numai mie?

8 comentarii pana acum

De cand m-am intors in campul muncii ma incearca tot felul de ganduri si sentimente contradictorii. Ma trezesc gandindu-ma la Maria taman in mijlocul unei sedinte sau curs la care trebuie sa fiu extrem de atenta. Si nu ma gandesc oricum, ci imi doresc sa fiu cu ea acasa si nu cu niste straini. Stau atat de multe ore departe de Maria, fiinta cu care ar trebui sa petrec cel mai mult timp, incat simt ca nu ma mai satur de ea, ca nu-mi mai ajung momentele petrecute impreuna.

Daca acum cateva luni de abia asteptam sa o las la bunici ca sa-mi fac cumparaturile linistita sau sa ma duc la o petrecere, acum nici nu mai incape discutie de asa ceva. Botezuri, nunti, revelioane, week-end-uri la munte si concedii, toate le vom face impreuna.

Chiar de curand am lasat-o peste noapte la bunici si nu pot uita cum priveam amandoi patutul gol si ne venea sa ne ducem sa o luam acasa. Fara Maria parca nu aveam nici un rost si nu ne gaseam locul prin casa. Si ce liniste era. Mie imi place linistea, dar asta era prea de tot. Prefer oricand doar linistea din timpul somnului ei.

Azi am avut o idee geniala. Mi-am pus poza Mariei pe desktop-ul calculatorului de la servici. Nu va spun de cate ori am simtit nevoia sa plec acasa si sa o iau in brate. Doamne, ce dor mi-a fost de ea! Cred ca in curand o sa scot poza ca sa am si eu liniste.

Oare devin o mama dependenta emotional de copilul ei? Voi da in ceva mai rau sau este absolut normal ceea ce simt? Eu inclin sa cred ca sunt niste manifestari normale dupa ce doi ani de zile am respirat amandoua acelasi aer clipa de clipa.

Am asteptat-o atat de mult pe Maria, am obtinut-o tare greu si poate si din cauza asta sunt asa de disperata dupa ea. Cand avea doar cateva luni mi-era si frica sa las bunicile sa o tina in brate, ca nu cumva sa le iubeasca pe ele mai mult ca pe mine. Paranoia cu acte in regula, nu? Bine ca bunicile Mariei nu au internet ca sa citeasca ce am scris.

Categorii: De tot felul


Miercuri, Decembrie 10th, 2008 la 10:16 pm si este adaugat la De tot felul. Poti urmari raspunsuri la acest articol prin RSS 2.0 feed. Poti lasa un comentariu, sau trackback de la propriul site.

8 Responses to “Mi se intampla numai mie?”

  1. 1
    Ana Says:

    Eu cred ca este absolut normal, si nu vad nimic in rau in a fi dependenta emotional de copil. Si apoi e importanta si calitatea timpului pe care il petreceti impreuna.
    Tatal Evei are si el o poza cu fiica-sa pe desktopul de la servici…
    Eu ma gandesc cu teama la cum vor sta lucrurile cand ma voi intoarce la munca, sunt sigura ca imi va fi un dor imens de ea, in plus nu o sa am nici confortul emotional ca va sta cu cineva din familie.

  2. 2
    Mirela Says:

    Ana, este tare greu. Eu am marele avantaj ca Maria ramane acasa cu mama mea si stiu ca ramane pe maini bune, iar pe langa asta gasesc si ordine in casa si mancare facuta. Daca era o bona straina cred ca nu facea asa ceva sau daca facea era pe bani buni.

  3. 3
    Laura Sava Says:

    Mirela, draga mea, tu esti exact ca mine, hi, hi…desi cred ca intr-un final te-ntrec 😛 …fiindca eu simt asa tot timpul, desi il am pe Bogdi mereu langa mine, inafara celor 3, 4 ore de dimineata, cand il duc la gradi… 🙂

  4. 4
    Monica Says:

    Mirela, sigur nu ti se intampla numai tie…
    eu am plecat 4 zile din oras, prima oara cand plec atata, si cupilu’ are doar 11 luni.

    mi-am scos pozele de pe telefoanele mobile, ca ma uitam cat e ceasul si ma apuca un doooor.
    numai ca faptul ca el a fost bine, si m-a primit de parca nici nu plecasem imi da sperante ca si pe viitor, cand va trebui iara sa plec, va fi totul bine.

    o sa fie bine.

  5. 5
    Mirela Says:

    Laura, ma gandesc ca are o mica-mare influenta si faptul ca noi i-am “obtinut” foarte greu pe acesti copii.

  6. 6
    Mirela Says:

    Monica, chiar ma intrebam cum ai rezistat, dar un inceput trebuia sa fie candva.

  7. 7
    Irina Says:

    Buna. Uite, eu voiam sa iti spun ca nu mi-am lasat niciodata copilul la bunici si nici cand am incercat sa rog pe o bunica sa vina la mine sa aiba grija de el nu a mers. Atatea lucuri mi-a deranjat/schimbat prin casa si atat de mult mi-a scos ochii ca vezi doamne cat ma ajuta si cum as muri si eu si copilul fara ea, ca m-am lipsit. Am angajat bona, o platesc si face exact ce spun eu si cand spun eu si nu imi zice nici da-te mai incolo – am si eu in sfarsit liniste, si chiar daca ii dau un ban ma bucur ca i-l dau si nu trebuie sa fiu obligata la nimeni sau sa ma prefac ca sunt recunoascatoare!

  8. 8
    S LAURA R Says:

    Bravo ,Irina!

Leave a Reply