articole | comentarii
03Apr

Eram un parinte excelent pana sa am copii

2 comentarii pana acum

Nu sunt vorbele mele, dar sunt atat de adevarate …

Nu pot sa uit nici acum cum ii dadeam Mariei sirop impotriva febrei pe la un an si cinci luni. Aveam nevoie de o persoana care sa o tina bine, de alta care sa-i deschida gura si bineinteles mai eram si eu cu seringa dozatoare in mana avand grija sa nu se inece. Va dati seama ca probabilitatea sa am atatea persoane in jurul meu atunci cand trebuia sa-si ia Maria siropul era destul de mica si nu-mi mai ramanea de facut decat sa ma rog de ea si cu cerul si cu pamantul sa deschida gura.

Mi-am adus aminte de aceste patanii azi, cand din intamplare pe fundul unui sertar am regasit cartea “Cum sa vorbim copiilor daca vrem sa ne asculte si cum sa-i ascultam pentru ca ei sa ne vorbeasca”, scrisa de Adele Faber si Elaine Mazlish.

Tot despre aceasta carte va povesteam mai demult cat de utila s-a dovedit la un moment dat. Ei, datorita acestei carti am invatat cum sa-mi fac copilul sa deschida gura si la cel mai groaznic sirop posibil, adica pana si la un sirop pe care nu l-as inghiti nici eu. Cine a luat vreodata Coughend stie despre ce vorbesc. Sirop mai groaznic decat asta nu stiu daca exista. Este genul de sirop care numai cand deschizi sticla si iti vine pe la nas un damf ametitor deja iti doresti sa fugi.

In carte este exemplificat modul in care o mama isi incurajeaza copilul atunci cand are de facut injectii:

Se pare ca te doare rau de tot. Trebuie sa fi fost dureroasa. Nu este usor sa faci injectii saptamanal. Cred ca vei fi foarte fericit cand le vei termina.

Exemplul acesta pe mine m-a ajutat foarte mult. Am trecut de la:

Maria te rog deschide gura sa-ti iei siropul, deschide gura, deschide gura!

la

Maria, stiu ca siropul asta are un gust ingrozitor, problema este ca trebuie sa il iei ca sa te faci bine. Eu stiu ca nu are gust bun, nici mie nu imi place. Te inteleg ca nu-ti place sa-l inghiti.

Referitor la acest exemplu din care poti invata multe autoarele cartii spun asa:

Cand acceptam sentimentele copilului, ii facem acestuia un mare serviciu. Il conectam la realitatea sa interioara. Si odata ce realitatea aceea i-a devenit limpede, el acumuleaza energia necesara pentru a-i face fata.

Nu prea stiu eu cum e cu conectatul copilului la realitatea sa interioara, insa este foarte adevarat ca daca vede ca parintele sau il intelege, sigur poate sa faca fata mult mai bine lucrurilor care-i displac.

Si inca ceva preluat tot de acolo. Ii dau copilului posibilitatea de a alege. Vrei sa iei siropul cu lingurita sau cu seringa? Vrei sa-l iei cu apa sau cu suc? Il iei tu singura sau preferi sa ti-l dau eu?

Daca pe langa faptul ca il intelegi ii mai dai si posibilitatea de a alege, succesul este garantat. Copil multumit, parinte fericit.

PS: Titlul articolului este chiar prima propozitie cu care te intampina cartea sus-mentionata. Nu cred ca se putea o cugetare mai buna la startul lecturarii ei. Macar mai prinzi curaj si stii ca nu esti singurul care greseste.



Marti, Aprilie 3rd, 2012 la 9:57 pm si este adaugat la Despre nastere si copil. Poti urmari raspunsuri la acest articol prin RSS 2.0 feed. Poti lasa un comentariu, sau trackback de la propriul site.

2 Responses to “Eram un parinte excelent pana sa am copii”

  1. 1
    Adriana Says:

    Buna !
    as vrea si eu aceasta carte.

  2. 2
    Mirela Says:

    Adriana, eu tocmai am trimis exemplarul meu unei cititoare a blogului. Poate mai reusesti sa o gasesti in comert totusi. Este de la editura Teora.

Leave a Reply