articole | comentarii
29Feb

Despre cerclaj

12 comentarii pana acum

Cerclajul este o procedura chirurgicala de care, mie personal, mi-a fost tare frica. Dar, dupa ce mi s-a facut acest procedeu mi-am dat seama ca ma speriasem degeaba. Ba chiar devenise un motiv de bucurie pentru ca aceasta procedura chirurgicala ma ajuta sa duc sarcina pana la capat si sa am, in sfarsit, mult doritul copil.

Scopul cerclajului este de a mentine colul uterin inchis pe toata durata sarcinii. Acesta consta in coaserea colului uterin cu un fir care nu se poate absoarbe, pentru a preveni un avort. Varsta ideala a sarcinii la care se poate face cerclajul este trimestrul 2 de sarcina.

Aceasta mica interventie se realizeaza in sala de operatii, sub anestezie, deci nu vei simti nici un pic de durere. Medicul meu chiar mi-a descris aceasta operatiune ca fiind asemanatoare coaserii unui sac la gura. Firul utilizat la cerclaj se mai scoate de abia in luna a noua de sarcina sau atunci cand starea gravidei o cere (daca se rup membranele si apar contractii). Scoaterea acestui fir nu este dureroasa, nefiind necesara anestezia.

Dupa cerclaj trebuie sa stai 2-3 zile internata in spital pentru a nu aparea complicatii. Medicul specialist poate recomanda injectii cu Gravibinon, No-spa sau Utrogestan. Regimul de viata se schimba complet. Urmeaza o luna de repaus la pat si  abia dupa aceea sunt permise plimbari scurte, preferabil pe jos (zdruncinaturile masinii pot provoca o nastere prematura) si pe distante cat mai scurte. De serviciu nici nu mai poate fi vorba. Vei sta in concediu medical pana vei naste si, in toata aceasta perioada, efortul fizic este interzis. De viata sexuala nici nu mai vorbim pentru ca nu mai exista. Dar, toate aceste sacrificii vor avea o recompensa imensa la finalul celor noua luni. Nu cred ca poate descrie cineva in cuvinte ce simti atunci cand iti vezi copilul pentru prima oara. In momentul acela uiti toate incercarile prin care ai trecut.



Vineri, Februarie 29th, 2008 la 10:09 am si este adaugat la Despre nastere si copil. Poti urmari raspunsuri la acest articol prin RSS 2.0 feed. Poti lasa un comentariu, sau trackback de la propriul site.

12 comentarii pana acum la “Despre cerclaj”

  1. Publicat de cristina 10th Noiembrie, 2008 la 1:13 pm

    sunt insarcinata in luna 8. la 20 de saptamani mii sa facut cerclaj,iar la sf lunii noiembrie o sa mii se scoata firul. O sa fie dureros? Necesita anestezie?

  2. Publicat de Mirela 10th Noiembrie, 2008 la 9:52 pm

    Cristina, draga mea, nu-ti face probleme. Nu este deloc dureros si nu necesita anestezie. O sa vezi ca nu o sa fie greu.

  3. Publicat de gabriela 2nd Septembrie, 2009 la 1:08 am

    se poate face cerclaj si in primul trimestrul de sarcina?Adica si in saptaminile mici(pana in 12 sapt).Precizez ca am pierdut 2 sarcini pana la 12 sap,ast rasp.merci

  4. Publicat de Mirela 2nd Septembrie, 2009 la 10:19 am

    Gabriela, cel mai in masura sa-ti raspunda este un medic. Si eu am avut probleme mari chiar de la inceputul sarcinii, cu iminenta de avort, insa cerclajul l-am facut dupa primele 12 saptamani de sarcina. Depinde acum si din ce cauza ai pierdut sarcinile. Cerclajul se face atunci cand colul sta deschis.
    Eu iti doresc sa nu te lasi pana nu reusesti sa obtii bebelusul dorit.

  5. Publicat de anamaria 25th Septembrie, 2009 la 4:21 pm

    la prima sarcina am fost cerclata de col uterin ma intreb acum la a doua sarcina o sa mai fiu cerclata va rog fetelor sami dati un raspuns

  6. Publicat de Mirela 27th Septembrie, 2009 la 8:40 pm

    Anamaria, eu nu cred ca poti sa stii dinainte daca colul tau va avea nevoie de cerclaj sau nu.

  7. Publicat de anamaria 26th Noiembrie, 2009 la 10:38 pm

    mercci mirela chiar nai deunde sa sti daca mai e nevoie si la a doua sarcina spre surprinderea mea am fost cerclata din nou si doctorul meu mia zis ca la a doua sarcina nu mai e nevoie de cerclaj si chiar a fost nevoie mia facut cerclajul si seara am plecat acasa

  8. Publicat de Mirela 29th Noiembrie, 2009 la 6:24 pm

    Anamaria, bine ca s-a terminat totul OK.

  9. Publicat de anca 1st Martie, 2010 la 6:37 pm

    buna sunt in 16 saptamani si doctorul meu a spus caci imi v-a face cerclasaptamana viitoare caci am colul scurtat si am mai avut o nastere premetura care s-a sfarsit rau.
    a zis ca imi face anestezie locala.
    nu stiu multe despre cerclaj se poate sa imi dati si mie amanunte .
    va multumesc

  10. Publicat de Mirela 1st Martie, 2010 la 11:22 pm

    Anca, mult noroc de data aceasta. Din cate stiu eu este mai bine sa faci cerclaj, decat sa lasi colul in voia lui. Bineinteles ca ai nevoie de multa odihna dupa aceea si cat mai putin efort. Mie mi s-a facut anestezie totala (pe vena) si nu am simtit nimic.

  11. Publicat de Teodora 29th Aprilie, 2010 la 5:07 pm

    Si eu sunt cerclata cam de o saptamana,acum am 22 saptamani…credeti ca e nevoie sa stau tot restul sarcini la pat?

  12. Publicat de Mirela 30th Aprilie, 2010 la 2:02 pm

    Teodora, dupa cerclaj este bine de evitat orice efort fizic si mai ales trebuiesc evitate calatoriile cu masina personala. Socurile date de aceasta sunt periculoase.

Adauga un comentariu