In vara asta am descoperit restaurantul Popasul Pescarilor din Olimp. Mi-a placut foarte mult atat locatia cat si preparatele de acolo. Ca sa intri in restaurant trebuie sa treci calea ferata aflata chiar la intrare, dar efortul este rasplatit de bunatatile savurate.

Parcarea este mereu plina ochi. Noi de-abia am gasit un loc de parcare destul de departe de intrarea in restaurant. Chiar nu ma asteptam, avand in vedere cat de izolat este restaurantul, dar cum locurilor unde se mananca bine li se duce vestea, se pare ca acest local este foarte cautat.

Plaja din fata restaurantului este frumos amenajata si chiar poti lasa copilul sa se joace in nisip, iar tu sa il supraveghezi stand la o masa din interior.

Mariei i-a placut mult barca aceasta mare.

Popasul Pescarilor este format din mai multe corpuri de cladiri, fiecare cu farmecul ei.

Acest restaurant mi-a lasat o impresie foarte buna si prin atentia acordata decorului si detaliilor. Acum nu va inchipuiti ca este “de lux”, insa se simte interesul celor care se ocupa de local pentru a-l face placut ochiului.

Privelistea pe care o admiram din fata unei limonade.

Meniul te intampina cu aceasta pledoarie. Parca asteptarea bucatelor nu mai e asa de grea dupa ce citesti aceste randuri.

Am apucat sa fac si cateva poze, ca ne era o foame de uitam ca mai trebuie sa si imortalizez bunatatile. De exemplu, aici era rechin fript.

Aici un chefal fript, care a disparut imediat cu tot cu mamaliguta si mujdei.

Cireasa de pe tort a fost o prajitura super delicioasa cu o cupa de inghetata deasupra. Maria nici nu mai stia ca mai trebuie sa mai si inchida gura, si in consecinta a disparut rapid.

La sfarsitul meniului erau asezate strategic alte vorbe de duh, ca sa te imbuneze daca cumva ai asteptat prea mult mancarea.  Mie una mi-a placut la Popasul Pescarilor din Olimp si sper sa mai ajung acolo cat de curand.

Nu stiu sa va zic prea bine unde este situat, insa stiu sigur ca este in apropiere de statiunea Olimp. Dupa ce treci de niste hartoape si niste portiuni de drum care te fac sa-ti clantane dintii in gura, ajungi la intrarea in restaurant.

Club 23 Cherhana

Esti servit de cum te asezi la masa cu palinca din partea casei. Am fost incantata de mancare, care a fost foarte gustoasa. Rapanele cu sos erau pregatite bine.

Club 23 Cherhana

Crevetii nu prea aveau gust, insa le sareau in ajutor midiile pane stropite din belsug cu lamaie si mujdei de usturoi.

Club 23 Cherhana

In completare au venit si niste calamari pane.

Club 23 Cherhana

Stiu ca nu e sanatos sa mananci atatea chestii prajite, insa e atat de gustos… Bine ca nu fac excese de-astea decat foarte rar. Ca sa nu mi se aplece am iesit la o plimbare pe malul lacului.

Club 23 Cherhana

Aici am gasit cateva berze.

Club 23 Cherhana

Inainte sa plec am mai fotografiat restaurantul si de pe malul lacului.

Club 23 Cherhana

Este un restaurant cu specific pescaresc si preturi bunicele, iar daca nu esti prea simandicos ai sansa sa te simti foarte bine, chiar daca prin jur mai zboara si cateva muste. In concluzie, mancarea a fost buna, servirea putea fi mai buna, insa asta e. Se pare ca nu poti sa le ai pe toate. Voi mai merge cu placere acolo.

La intrarea in restaurant te intampina o moara de apa.

Cheile Gradistei

Terasa este plina ochi vara, iar privelistea pe care o poti admira de pe terasa este superba.

Cheile Gradistei

Foarte aproape este si un loc de joaca pentru copii.

Cheile Gradistei

Maria a fost atat de incantata de locul de joaca, ca nici mancare nu i-a mai trebuit.

Cheile Gradistei

Restaurantul arata foarte bine la interior

Cheile Gradistei

cat si la exterior.

Cheile Gradistei

Aici l-am fotografiat din alt unghi.

Cheile Gradistei

In apropiere este chiar si un lac creat artificial.

Cheile Gradistei

Terenuri de tenis.

Cheile Gradistei

Si pentru ca fac ce fac, dar trebuie sa ajung si la mancare, o sa incep cu o supa de gaina delicioasa.

Cheile Gradistei

O sa continui cu vitel la ceaun si pastrama de oaie.

Cheile Gradistei

Pastrama de oaie a fost acompaniata de cartofi copti si salata de ciuperci murate.

Cheile Gradistei

La final au venit papanasii cu smantana si dulceata de cirese amare. Un deliciu pentru cunoscatori.

Cheile Gradistei

Am vrut neaparat sa fac o poza si farfuriilor, care erau impecabile.

Cheile Gradistei

Am fost in restaurante mai fitoase despre care nu pot sa spun acelasi lucru. Servirea a fost buna si am plecat de acolo extrem de multumiti. Este a nu stiu cata oara cand ajungem in acest restaurant si pana acum nu ne-a dezamagit niciodata.

Un nume frumos ales, despre care tot am auzit de la sotul meu, o cabana aflata la 3km de Barajul Vidraru si niste amintiri de acum 20 de ani. Chiar zilele trecute ascultam o emisiune la radio, in care o doamna spunea ca ea nu se duce niciodata in concediu in acelasi loc. Chiar daca acolo s-a simtit minunat in anul urmator alege alta locatie de concediu. Explicatia ei a fost foarte simpla: de ce sa strice o amintire placuta? Chiar daca in anul urmator ar fi la fel de frumos ea ar compara tot timpul cu ce s-a intamplat cu un an in urma.

Da’ ce te faci cand te duci peste 20 de ani si este un dezastru total? Oricum, eu ma asteptam la mult mai mult, dupa ce ascultasem de nenumarate ori despre concediul petrecut de sotul meu acolo acum 20 de ani. Pacat de privelistea superba si de locatia nemaipomenita. La intrare ne-a impresionat placut o tufa de crini si doua leagane din lemn.

Cand am intrat in restaurant am ramas surprinsi ca nu era decat o singura masa ocupata si un singur ospatar. Nu ca ar fi trebuit mai multi la cat de aglomerat era in momentul ala, dar daca s-ar fi aglomerat? Se pare ca nu era nici un pericol.

Farfuriile erau de pe vremea lui ceasca.

Mobilierul restaurantului era acelasi ca acum 20 de ani, paharele cred ca erau aceleasi daca luai in calcul gradul de ciobire, iar la toaleta mai bine sa n-ai nevoie.

Cum am mai spus, pacat de privelistea frumoasa.

Am lasat mancarea la urma, ca aia a fost cea mai rea. La ultimul dezastru gastronomic de prin restaurantele constantene mi-am zis ca mai rau de atat nu se poate. Ba bine ca nu. O ciorba de burta apa chioara, un bulz care semana cu o mana de mamaliga de acum trei zile trantita peste niste cascaval intr-un bol si bagata la cuptor. Oare unde era branza speciala pentru bulz? Niste cartofi prajiti doar pe jumatate, iar din doua clatite una era arsa. Bineinteles ca partea facuta scrum era asezata dedesubt de parca nu as fi observat.Nota de plata nu era pe jumatate ba era chiar intreaga si destul de stufoasa.

Pe Maria nu am putut sa o ducem la toaleta bomba si am pus-o la olita in fata restaurantului.

Concluziile le puteti trage si voi, insa eu nu va sfatuiesc sa mancati acolo vreodata.

Mai intai ne intampina privelistea, care face toti banii.

Am intrat pe tarasa restaurantului, ne-am asezat comod, ne-am primit bauturile si au aparut niste nori de ploaie. Rapid ne-am mutat in interior, unde ne place foarte mult pentru ca este in intregime din lemn.

Mi-a placut ca nu ne-a bombanit nimeni pentru ca ne-am mutat aparent fara motiv. Peste 15 minute ploua cu galeata.

Noi la adapost savuram preparatele localului. Am inceput cu o ciorba de fasole in bol de paine.

Urmata de celebrele preparate din vanat: medalion de caprioara,

medalion de urs,

medalion de mistret

si am incheiat sublim cu cate o portie de papanasi fiecare fara sa ne gandim ca la intoarcere avem mai mult de 40 de km pe serpentine.

Nu puteam sa plecam fara sa fotografiem muraturile:

Moara cu apa.

Maria a fost foarte incantata de o mamaliguta cu branza si smantana, cu care a umplut o punga pe serpentine.

In concluzie, acest restaurant se afla in topul preferintelor mele cu conditia sa nu fie prea aglomerat. Nu stiu de ce, dar la toate restaurantele in care am fost, servirea si mancarea au lasat de dorit cand localul era plin.

Mai intai am gasit un loc foarte frumos si linistit, numit Pestisorul de Aur.

Dupa aceea am plecat la Balcik.

Nu-i asa ca e frumos portul din Balcik? Si ce de terase deschise. La noi in Portul Tomis este deschisa o singura terasa in care vara nu ai nici o sansa sa prinzi o masa libera.

Erau atat de multe terase in Balcik ca nu stiai la care sa te opresti. Noi am ales El Simpatico si nu ne-a parut rau deloc. Meniul avea si poze in care iti arata fiecare fel de mancare. Primul nostru gand a fost ca sigur realitatea va fi alta, insa cand au inceput sa soseasca felurile comandate am avut o surpriza mai mult decat placuta.

Aici era o mancarica delicioasa din carne de porc.

Pizza cu fructe de mare.

Legumele la gratar au disparut foarte repede.

Peste pane cu cartofi picanti si un sos dulce-iute.

Midii fripte si focacia cu cascaval.

Pentru ce sunt nu stiu cate mese daca in momentul in care sunt toate ocupate ospatarii alearga care incotro ca niste oi ratacite? Sa va spun cat mai exact: ne-am asezat la masa la ora 15, iar la 15.30 ne-am dus singuri si ne-am luat cateva meniuri pentru ca nu ne baga nimeni in seama. Cand am indraznit sa abordam un chelner grabit s-a zburlit imediat la noi ca el nu este singurul chelner din acel restaurant si sa apelam la altcineva. Inceputul era promitator.

Am reusit sa dam comanda si ne-am pus pe asteptat. Noi astia mari mai rabdam cum mai rabdam, insa copiii mai aveau putin si plangeau de foame. Pe la 16.00 au inceput sa apara pe rand felurile comandate. Mai intai o ciorba de burta rece din care a iesit la iveala gratios un fir de par. Am dat-o repede inapoi si am asteptat restul. Cand in sfarsit am fost serviti am inceput sa mancam, in afara de unul dintre noi care n-a primit nimic. Se pare ca de comanda lui se uitase cu desavarsire. Imaginati-va o masa de oameni flamanzi, la care toti mananca pe rupte, iar unul sta si se uita in gol.

Pe la 16.30 incepem sa cautam din nou ospatarul ca sa dam de urma pizzei disparute. Bineinteles ca nu era nici macar in cuptor. Cerem niste paine. Dupa 10 minute de asteptare ne ridicam iar si plecam dupa chelner. Il gasim la bar stand de vorba cu colegii. Uitase de painea noastra.

La final cerem nota de plata. Nu se sinchisea nimeni. Nu era mai bine daca plecam fara sa platim? Dar nu, noi suntem oameni civilizati. Ne ridicam iar de la masa de pe terasa si intram in restaurant ca sa ne ia cineva banii. Concluziile le puteti trage si voi. Noi oricum nu mai calcam pe acolo nici daca La Dolce Vita ar ramane ultimul restaurant deschis din Constanta.

Am fost ieri la restaurantul “La Scoica Land” din Mamaia. Cand te uiti de afara te impresioneaza aspectul complexului. Peisajul este frumos, iar restaurantul este pe malul lacului. Privelistea este nemaipomenita, mai ales daca ai norocul sa prinzi si un apus de soare. Dezamagirea apare atunci cand intri in restaurant si vezi ca aspectul general este cel de cantina, chiar daca sunt o multime de palmieri pusi din loc in loc, parca pentru a face o delimitare a unor spatii. Localul este curat, baia este curata, insa la capitolul ventilatie sau aerisire stau foarte prost. Ma usturau ochii de atata fum de tigara. Cand am iesit de acolo miroseam de parca gatisem o zi intreaga si in timp ce am gatit am mai fumat si vreo trei pachete de tigari, fiind o nefumatoare. Va dati seama ca in acest aer proaspat de primavara stateau femei gravide si copii.

Cred ca la restaurantul “La Scoica Land” se face economie la curent. Altfel nu pot sa inteleg de ce am mancat o saramura de peste pe intuneric, in timp ce veioza de pe masa noastra se aprindea si se stingea in permanenta de te apucau toti nervii. Ospatarii sunt foarte amabili si te servesc rapid de obicei, insa aseara nu mai faceau nici ei fata aglomeratiei si nu mai stiau incotro sa alerge mai intai. Ca sa platim am asteptat 30 de minute dupa ce am cerut nota de plata.

Sa va spun si despre mancare. In general preparatele sunt bune, insa daca te nimeresti intr-o zi aglomerata mai bine pleci. Deserturile sunt bunicele, dar nu au prea multe in meniu: papanasi, salata de fructe, clatite si tiramisu.

Dar, sa va spun ce am mancat. O saramura de peste care statea foarte bine la capitolul aspect, dar la gust semana cu o tocanita de rosii cu ardei. Chiar i-am facut si o poza, dar nu stiu cat de bine se vede din cauza intunericului. Am luat dupa aceea rigatoni al forno, adica niste paste reci trecute prin putin sos de rosii si cu niste mozzarella pe deasupra. Poate daca erau calde ar fi avut si ele gust. Sotul meu a mancat o lasagna, care din fericire a fost buna. La desert am cerut tiramisu si am primit ceva care vroia sa semene, unde mai pui ca avea si topping de capsuni.

Preturile sun bune: saramura de crap 17 ron, lasagna 12,5 ron, o portie mica de paste 6,5 ron, papanasi 5 ron, tiramisu 5 ron, limonada 5 ron. Portiile sunt destul de mari, adica poti sa te saturi dintr-un singur fel de mancare.

Era sa uit sa va povestesc de muzica din “La Scoica Land”: volumul era atat de mare ca trebuia sa tipi ca sa poti sa vorbesti cu cel de langa tine, iar cand a inceput formatia sa cante niste sarbe ca la nunta, parca imi venea sa plec acasa.

Ma asteptam sa fie o seara placuta cu noi experiente culinare. Dar m-am ales doar cu experienta culinara pentru ca seara placuta s-a terminat repede cand la masa de alaturi toti pufaiau de zor din tigari.

De ce mai au separeu pentru nefumatori daca li se permite clientilor sa fumeze acolo. Probabil pentru ca ii obliga legea si nu pentru ca le-ar pasa de clienti, sau poate ca le pasa de cei fumatori. In principiu, fumatorii nu au nici o vina, atat timp cat pe masa li se aduceau scrumiere. Cine nu-si respecta clientii? Patronul sau angajatii localului?

Sunt convinsa ca multi ati trecut printr-o situatie ca asta si inca veti mai trece pana cand legile nu vor deveni mai aspre pentru cei care le incalca. Sau poate ca totul pleaca de la educatie.