Dupa ce ai terminat de lucrat nu trebuie decat un fier de calcat si niste hartie de calc sau de copt. Noi dupa ce am ferfenitit cele doua hartii de calc care vin la set cu sabloanele am trecut la hartie de copt, care s-a comportat foarte bine. La caldura margelele se lipesc intre ele si gata figurina.

Avem deja productie serioasa si m-a ajutat mult si blogul Ancai Ilie, unde am gasit doua modele. Datorita ei am reusit sa facem o Hello Kitty atat de frumoasa, un smiley, o felie de pepene si urmeaza sa lucram cat de curand la cateva piese Angry Birds.

Maria lucreaza numai cu penseta, insa eu ma descurc mult mai bine cu o scobitoare. Insir mai multe margele pe ea si dupa aceea doar le dau drumul pe tablita.

Este un joc asemanator cu Beados, insa mult mai ieftin. Avantaj Pyssla. La Beados piesele se pulverizeaza cu apa ca sa se lipeasca intre ele, insa cam ai de asteptat pana se usuca si poti sa umbli cu ele. Aici le calci de cateva ori cu fierul de calcat si imediat s-au lipit. Din nou avantaj Pyssla.

Pentru ca are grija sa-si imortalizeze imediat fiecare creatie am in Maria un ajutor de nadejde.

Cireasa de pe tort a fost pestele balon cu coada din ace de brad si aripioare decupate din hartie, dar nici fluturasul de langa nu e de colo.

Nu putea sa lipseasca un desen cu explicatiile de rigoare. Acum mi-am dat seama ca in ultimul timp nu prea i-am mai pastrat desenele tocmai pentru ca deseneaza atat de mult si pe orice coltisor de hartie, incat de multe ori prefer sa strang un morman de hartiute si sa le arunc la gunoi pe ascuns. Daca din intamplare gaseste vreo opera de-a ei la gunoi o recupereaza imediat revoltata.

Revin in curand cu noua atractie in materie de creatie la noi in casa. Participam de la mic la mare ca ne-au venit si idei practice intre timp. Vom avea martisoare hand-made anul asta!

La noi Mos Nicolae a venit din seara asta, caci era cam greu sa dosim o pereche de papagali pana maine dimineata.

Cum a anuntat Maria evenimentul: “Bunica, am primit un papagal cu o cusca!”

I-am cumparat propria foarfeca cand avea putin peste doi ani si de atunci nu se mai opreste din taiat, decupat si tuns. A decupat si taiat in diverse feluri topuri intregi de hartie, a tuns cateva papusi, si-a tuns bretonul si a “tuns” pana si niste pantaloni. Degeaba i-am explicat eu ca ce a facut ea nu e tuns ci taiat, insa a sustinut sus si tare ca a vrut sa-i tunda.

De cand are la gradi un optional de origami, pictura etc toata placerea asta a ei de a taia cu foarfeca a capatat forte impresionante. Aproape ca nu mai gasesc o coala A4 in toata casa, cele colorate deja le-am ascuns si ii dau cu masura, iar postit-urile si carnetelele n-au scapat nici ele. In fiecare zi primim cadou crizanteme, solnite, inimioare si masti, iar daca insist suficient de mult face si curatenie in urma ei.

Are in dotarea proprie cinci foarfeci, doua tipuri de lipici, rola scotch si “ligre” de mai multe forme si marimi. Jucariile devin neinteresante de multe ori in fata unui asemenea arsenal.

Trebuie neaparat sa scriu ceva ca altfel uit. Pe moment nici nu stiam daca sa rad sau sa ma incrunt, dar acum povestesc intamplarea fiecarei persoane care ma intreaba ce mai face Maria si de fiecare data starnesc hohote de ras.

Acum cateva zile Maria l-a invitat la noi acasa pe David, prietenul ei dintotdeauna, ca sa se joace impreuna. Ei tocmai ce venisera de la gradi, asa ca mai intai i-am schimbat de haine (deci stiam foarte bine ce si cum au pe ei) si i-am dus in camera Mariei. Cand am vrut sa ies pe usa, David foarte serios m-a rugat sa inchid usa. Acum, daca baiatul m-a rugat asa frumos sa inchid usa, ce puteam sa fac? Am inchis usa camerei in urma mea si am plecat.

Au urmat aproximativ zece minute de liniste perfecta (in acest timp eu le faceam paste in bucatarie), dupa care au iesit amandoi din camera. Cand ma uit mai atent David avea pantalonii pe dos.

“Maria, ce-ati facut in camera ta?

Mami, ne-am jucat de-a doctorul!

!?!?!?”

Cam atat am reusit sa scot de la Maria atunci, iar de la David nici macar atat.

In seara asta am luat-o din nou la intrebari si mi-a marturisit cu o inocenta fantastica ca amandoi si-au dat jos pantalonii si chilotii.  Am ramas fara cuvinte. Nici n-am stiut ce si cum sa-i raspund atunci cand Maria m-a intrebat la fel de inocent de ce nu trebuie sa se dezbrace si sa se joace in acest fel cu David. Nu mi-am imaginat niciodata ca un copil de nici cinci ani poate face asa ceva, mai ales ca ea nici macar nu intelege ce face. Sau poate asa cred eu ca nu intelege, pentru ca prima data mi-a spus ca e rusine si ca nu vrea sa-mi povesteasca.

Mi-a mai povestit ca dupa ce au terminat cu doctorul au inceput sa se joace de-a mama si de-a tata. Cand mai aveam putin si lesinam mi-a spus senina ca David pleca la serviciu si ea ramanea acasa sa faca curatenie. M-am mai linistit putin. Se pare ca joaca de-a doctorul este mai periculoasa.

Cand ma gandesc ca eu le-am inchis si usa la camera ca deh, sa se joace copiii in liniste. Am crezut ca-i deranjeaza zgomotul televizorului din camera alaturata. Rata pe varza ce sunt!

Pentru ca le-am fiert in aburi nu ni s-a spart nici un ou, insa am avut noi grija sa scapam doua oua gata vopsite din manutele noastre delicate si inevitabilul s-a intamplat. Avem deja doua pierderi.

Daca eu am purtat manusi nici Maria nu putea fara, desi mai mult o incurcau din cauza marimii lor prea mari.

Bunicul Costica ne-a dat niste abtibilduri cu puisori sa punem pe ousoare, iar Maria a fost mai mult decat fericita sa le lipeasca. Bine ca am fost inspirate sa le lipim inainte de a lustrui ouale cu ulei, ca nici ca se mai lipeau dupa aceea.

La final noi am fost foarte multumite, iar tati ne-a laudat cand a venit de la serviciu.

Iedutii s-au refugiat intr-un colt din pricina intrusului. Se pare ca sunt mult mai speriosi decat mieii.

S-a priceput pana si sa-si faca singura fotografii.